“Patrimoniul e o resursă de interes public, naţional şi toţi suntem responsabili şi ne putem implica.”

- interviu cu arh. Raluca Munteanu -

Raluca Munteanu (n. 1976) este arhitect, absolvent al Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” din Bucureşti. Câştigă o bursă DAAD pentru a urma cursurile postuniversitare în domeniul reabilitării şi restaurării la Facultatea de Arhitectură din Köln (2003), unde ia contact cu gândirea ecologică şi durabilă în arhitectură.

Este preşedintele Asociaţiei Arhiterra înfiinţată în 2005 împreună cu arh. Mariana Celac, istoric de artă Mirela Duculescu şi arh. Şerban Sturdza. A făcut parte din echipa de experţi pentru realizarea Strategiei Naţionale pentru Conservarea Biodiversităţii 2011 – 2020. Din 2011 colaborează cu Fundația Pro Patrimonio pentru salvarea, conservarea și valorificarea patrimoniului construit și a peisajelor culturale din România.

Face parte din consiliile ştiinţifice ale Parcului Naţional Piatra Craiului şi sitului Natura 2000/ Nordul Gorjului de Vest. Participă ca voluntar la evenimentul de cultură urbană Street Delivery din Bucureşti, la acţiunile şi proiectele pentru dezvoltare armonioasă, durabilă şi de calitate a Bucureştiului.

raluca-munteanu-1-2Muntenia la pas: Ca persoană implicată profesional în managementul unor zone / arii şi obiecte protejate te rog să ne spui de ce avem nevoie de ele? La ce ne folosesc? 

 

Raluca Munteanu: Mulţi dintre noi au probabil în casă un obiect, o cameră, un lucru de care suntem foarte ataşaţi, cu care se mîndrim – fie moştenit (“de la bunica”), fie produs propriu, dar în orice caz ceva deosebit. Acest lucru îl protejăm cu grijă şi la el renunţăm cel mai greu. La scara societăţii aceste lucruri sunt clădirile de patrimoniu şi zonele protejate, culturale sau naturale. Ele ne definesc şi sunt remarcabile din multe puncte de vedere, fapt pentru care vrem să le conservăm pentru copii şi nepoţi; ele spun istoria locului, vorbesc de oameni şi întîmplări remarcabile, ilustrează o tehnică, o anume creativitate.

Ne modernizăm, timpurile noi aduc alte obiecte, alte poveşti care adesea contrastează puternic cu cele vechi şi le înlocuiesc tot mai mult. Ce uităm este că fără poveştile vechi, fără paşii anteriori nici cele noi nu ar fi fost posibile. Fără memorie aş putea spune că ajungem să nu existăm, devenim o societate cu Alzheimer, care se reinventează la fiecare pas şi nu poate să se ataşeze de nimic, care nu mai are coeziune şi putere şi care nici nu va putea produce alte obiecte de valoare, de patrimoniu pentru generaţiile viitoare.

 

Muntenia la pas: Din perspectiva multor oameni şi administraţii o zonă sau un monument protejat reprezintă o povară. De ce este nevoie ca acestea să devină o resursă?

 

Raluca Munteanu: A proteja un monument sau o zonă este o povară nu doar pentru administraţii, ci şi pentru proprietari pentru că niciunii nu ştiu cum să le protejeze. 

Timp de 50 de ani am fost obişnuiţi să credem că obiectele valoroase (clădiri de patrimoniu, zone naturale protejate etc.) sunt exclusiv proprietatea şi responsabilitatea statului, care în marea lui generozitate ne permite să ne bucurăm de la distanţă de ele – ca la muzeu – iar că a construi sau a deţine o clădire elegantă şi impunătoare este un semn de putere şi avuţie. 

Totuşi cele mai multe clădiri de patrimoniu nu au apărut peste noapte şi nu le-a construit “statul”. Ele sunt transformate, extinse, decorate în etape, de oameni diferiţi, cu gusturi şi prin tenhnici diferite şi vorbesc de o evoluţie. Unele vorbesc despre putere, altele despre artă, dar toate mai ales despre oameni! 

 raluca-munteanu-2-2Astfel, instituţiile de administrare trebuie înţelese ca unelte pe care noi le folosim să ne modelăm lumea şi nu invers, ele să ne determine şi să ne decidă viaţa. Protejarea unei clădiri se face în primul rînd prin folosirea ei, abia apoi prin lucrări de întreţinere şi reparaţie. Ele trebuie să fie accesibile şi nu privilegiul unui grup restrîns de specialişti! Clădirile de patrimoniu în cele mai multe cazuri au fost construite de oamenii locului cu resursele şi cunoştinţele locului. În acelaşi fel ele pot fi reparate. S-au pierdut meşteşuguri şi cunoștinţe, dar reînvăţîndu-le patrimoniul devine o resursă economică, culturală şi socială.

 

Muntenia la pas: Legile / normele care reglementează domeniul patrimoniului de orice natură sunt incomplete, nefuncționale și nu pot fi aplicate din lipsa organismelor de control. În contextul ăsta pare normală degradarea peisajelor culturale. Așadar unde rezidă vina scăderii valorii acestor peisaje și cine poartă responsabilitatea? 

 

Raluca Munteanu: Legile și normele sunt expresia unei autorități atotstăpînitoare care ne eliberează de responsabilitate și decizie. Există prea multe legi și normative, așa cum există prea multe derogări de la acestea. Protejarea se face dacă există dorința și conștiința valorii. Cadrul legal este stufos și sufocant, dar oferă posibilitatea ca patrimoniul să fie valorificat. Nu este însă aplicat coerent și consecvent, astfel că toate legile și normativele au devenit inutile și adesea toxice. Au creat sfera unor specialiști care au privilegiul exclusiv de a se atinge de obiectele de patrimoniu, împiedicînd practic posibilitatea ca ele să devină resursă locală.

Scăderea valorii vine în primul rînd din lipsa educației. Patrimoniul e o resursă de interes public, național și toți suntem responsabili și ne putem implica. Autoritățile sunt datoare să acționeze conform interesului public. Dacă noi nu vrem sau nu cerem, cum ne putem aștepta să “se” facă?

Din păcate lipsa de implicare civică a dus la o ruptură totală cu administrațiile, situație care perpetuează modelul totalitar în care puterea decide, iar oamenii se supun.

 

Muntenia la pas: Ce înseamna dezvoltare durabilă? 

 

Raluca Munteanu:raluca-munteanu-3-2Acțiunea mea de azi va permite și generațiilor viitoare să se bucure de cel puțin aceleași resurse și beneficii de care dispun eu azi. Dacă e să mă refer la patrimoniu, ar însemna ca oricine vine după mine să poată admira și folosi o clădire veche valoroasă sau un peisaj cel puțin tot așa cum pot eu s-o fac, dacă nu chiar mai bine. Clădirea să fie în stare mai bună, peisajul să fie mai armonios, nu să fie agresate de construcții nepotrivite, de defrișări, rîurile să fie secate pentru o energie așa zis verde etc. Muzeificarea este de evitat – obiectele conservate doar pentru formă și neutilizate consumă resurse și nu contribuie la dezvoltarea durabilă. În timp pierdem știința de a le întreține și folosi astfel încît însăși povestea lor se pierde.

 

Muntenia la pas: Ce recomandare ai face, doar una, pentru proprietarul unui bun de patrimoniu?

 

Raluca Munteanu: Să nu-i fie frică să-l folosească! Casele au fost realizate pentru a fi locuite, pentru a adăposti activități și viață. Există diferențe de confort între o construcție nouă și una istorică, însă acestea sunt normale și pot fi armonizate doar prin utilizare constantă și adecvată.

 

 

2 Comments

  1. alex 18 01 2015 Reply

    Spunteti-mi si mie, va rog, unde este facuta poza ce apare la inceputul paginii. ( inclusiv cu satul sau in apropierea carui sat este facuta, daca se poate ).

    • Author

      Bună ziua,

      Fotografia este făcută în poiana ”La Bureți”, pe drumul de legătură dintre satul Bâsca Chiojdu cu satul Stearpa, spre Masivul Siriu.

Leave a reply to Valentin Salageanu Click here to cancel the reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>